Ford a făcut coșul de cumpărături ideal care nu-ți mai lovește mașina în parcare

de: Daniel Ștefan
30 04. 2019

Ford pare că vrea să fie expertă în tot ce se deplasează pe roți. chiar și coșurile de cumpărături de la supermarket. Compania americană a realizat prototipul unui coș inedit care, în sfârșit, nu-ți va mai lovi mașina în parcare la magazin.

Coșurile de cumpărături sunt problematice oriunde în lume, mai ales când apucă pe mâna copiilor care se distrează făcând curse cu ele prin supermarket sau prin parcări, printre mașini.

Prin România, mai ales în București, nu doar copiii scăpați de sub control cred că e distractiv să testezi viteza coșurilor prin parcare. sunt sigur că orice bucureștean și-a găsit mașina lovită lovită de unul dintre aceste cărucioare atunci când a mers la supermarket, deci știe cât pot fi de temute pentru caroserie.

Ca să te scape de această problemă, Ford a gândit un coș de cumpărături echipat cu frâne automate care se activează în momentul în care întâlnește un obstacol (ființă sau obiect).

Coșul de cumpărături inteligent care nu-ți mai lovește copilul și mașina

Coșul gândit de Ford te va face să uiți de loviturile în parte dorsală pentru că vreun copil sau vreo bătrânică e prea ocupată să se uite după produse decât să fie atentă pe unde merge. Și, desigur, să nu uităm de „trenulețele” formate din coșuri pe care acei angajați ai magazinelor le împing în mod iresponsabil printre mașini.

Cei de la Ford s-au gândit că senzorii de detectare a pietonilor pentru a preveni accidentele ar putea fi utili și în cazul cărucioarelor de cumpărături, care, de asemenea, produc destule „accidente”. Coșul Ford este echipat cu un senzor similar celui folosit pentru funcția Pre-Collision Assist Technology, care detectează persoane (și probabil că și animale) și alte obstacole și frânează automat, în cazul în care tu nu le observi și continui să mergi sau lași coșul de izbeliște.

Cu alte cuvinte, dacă toate supermarketurile ar fi dotate cu astfel de coșuri, n-ai mai avea stresul că trebuie să fii atent cum mergi cu el, ca să nu lovești pe cineva. Desigur, aproape nimeni n-are acest stres pe-aici pe la noi. Cei de la Ford s-au gândit să-i „acuze” pe copii că ar fi neglijenți. Totuși, conform sloganului companiei, „nu-i poți împiedica pe copii să mai fie copii, dar poți să previi accidentele”.